Gri

Legnica, 09 Aprilie 2007

Orasul cu un aer romantic, trist, inghesuit intre catedrale impunatoare. E ca o poveste ce isi asteapta urmatorul capitol sau se apropie de final. Spiritul german ce a domnit pe aceste locuri isi gaseste cu greu continuitate in lumea polona. Ca marturie stau doar cladirile in culori pastelate, macinate de ireversibilul sens al scurgerii. Combinatiile arhitectonice amintesc de momente istorice diferite. Constructiile specifice glorioaselor vremuri comuniste, in nuante de gri, monotone si iritante pentru ochiul cunoscatorului, dezechilibreaza nota de originalitate arhitecturala. Destin fatidic!

Vremea buna s’a lasat asteptata! Nuanta de gri a coplesit cerul iar vantul mi s’a parut mai taios ca oricand. Nu a fost vremea tocmai perfecta pentru promenada, dar simturile urlau dupa o gura de aer si cativa pasi galagiosi. Itinerarul s’a stabilit pe parcurs, randuindu’se dupa amintirile si nostalgiile insotitorilor. Din arealul periferic, unde locuiesc, spre centrul istoric, pe strada germana, prin parcul dendrologic, secular, in lungul Kaczawei (Rassbach’ul german), intr’o unduire vantuita.

Orasul gri mosteneste inca urmele revarsarii apelor. Tencuiala scorojita, strazile pustii, starea de generala parasire, te indeamna sa inspectezi cu avida curiozitate ferestrele caselor. Oare locuieste cineva aici?! Inca un pas si te desprinzi! Emotii?! Da' de unde! doar pofta nesatioasa, lumeasca, de a rascoli, de a patrunde neinvitat in trecutul si in lumea altora.

... nu e nimeni pe strada...

Gazuleana si 'soacra mare'

... au fost si s'au dus!

In centru, lume pestrita, zvon de cultura si nelipsitele catedrale in stil gotic german, cu perspective ametitoare. Piatete mici, incercuite de banci si coloane recent renovate, cladiri cu fatade noi, arbori recent plantati, pavaj proaspat, semne ale renasterii centrului vechi. Am facut un tur fugar si ne’am indreptat spre „strada germana”.

Culori de centru

Nimic din ce’am vazut pana acum nu se aseamana cu aceasta strada. Vile vechi, asa cum au fost ele parasite de nemti. Nerenovate, cu balcoane incadrate de balustrade metalice, cu gradinite mici indesate intre trotuar si marginea caselor. Niciuna nu seamana cu cealalta. Pentru scurt timp esti introdus intr’un cadru ireal. Un loc placut, care aminteste de atmosfera din micile orasele germane ale Sileziei inferioare. Poti revedea astfel de locuri si in Görlitz, oras la granita cu Germania, divizat in doua dupa 1945, de’o parte si de alta a Niessei. Rabufnirile capricioase ale naturii ne’au alungat spre parcul din apropierea raului. Intins si pustiu! O alta mostenire germana.

Strada germana

Porniri luminoase - partea II

Este o frumoasa zi de primavara, inundata de soare si miros de pomi infloriti.
Am revenit in Cracovia fara elanul de dinainte de Paste. Drumul a fost mai lung si gandurile... mai trecatoare! Imi adun amintirile pentru a le imparti cu cine o avea timp sa citeasca. Sunt incantat ca pot sa scriu dar disperat cand trebuie sa o fac!

Pornirile luminoase au disparut intre timp. Imi amintesc cu placere nebunia ce ne’a cuprins pe platoul Sniezkai, prin nametii de 72 de cm si firele imprastiate de jneapan. Vantul a spulberat linistea, a ingramadit norii printre razele solare si ne’a impins spre cer. E imposibil sa ratacesti pe acel platou! Urcusul pe Sniezka a fost partea tumultoasa a aventurii. Mai mult impins de la spate, am urcat calcand apasat pe cararea pietruita cu granit, marginita de stalpi metalici cu lanturi si cabluri otelite. Ulterior am aflat ca vanturile domina mai mult de jumatate de an aceste locuri. Si ce a fost mai trist e ca desi nu sunt inaltimi impresionante, traseele sunt bine amenajate si intretinute, aici s’a produs unul dintre cele mai grave accidente, datorita unei avalanse, ce a ucis nu mai putin de 50 de persoane. Asta m’a dus cu gandul la Bucegi, bulevardul Carpatilor, care isi cere in fiecare an jertfa meritata!
Surpriza a fost cand m’am trezit cu un picior in Polonia si unul in Cehia. E o senzatie faina sa fii pe linia de granita intre doua state.

Platoul Sniezka (sus, partea polona; jos, partea ceha)

Cand am ajuns in varf nu se mai zarea nimic in jurul nostru. In cateva secunde am fost invaluiti de nori grosi, zburdalnici! Ceaiul fierbinte si ciorba varului au intretinut momentele de relaxare, in interiorul restaurantului. Foarte multi germani si noi, romanasii! Am savurat atmosfera cu ochii pe geam, cu gandul trist al reintoarcerii! Coborarea s’a incarcat de tot ce ramanea in urma, nostalgica, zguduita de acelasi vant taios, recalcitrant! Vremea se mohorase! Opririle au fost mai dese; dorinta de a surprinde aspecte nesesizate la urcus ne’a animat pana la iesirea din parc, in dreptul bisericii Wang. In autocar am avut placerea sa stam la etaj pe locurile cu maxima vizibilitate. Lumea incepea inaintea noastra si sfarsea putin mai incolo de scaunele noastre, inapoi. Am vorbit zgomotos, romaneste si ne’am lasat purtati prin satucuri amortite, cu case mari, nemtesti, acoperite de zeci si sute de ani, paduri de mesteceni, cu sufletul mangaiat de apusul din lumi vestice. Ne’am apropiat, rememorand momente ale zilei si descifrand amintiri din trecutul nostru, de sfarsitul calatoriei. Legnica ne astepta la fel de unsuroasa si parfumata cu carbune ars. Am vizitat’o in a doua zi de Paste, sotia varului fiind un desavarsit ghid istoric si cultural!

Porniri luminoase - partea I

Sunt dezamagit de firava’mi maiestrie in a asterne gandurile vantuite, ninse, cu puternic miros de carbune ars, din ultimele zile. Nu nascocesc nimic din ce’as vrea sa spun dar ceea ce incerc sa descopar acum, e cum se leaga amintirile de ramurile sufletului meu, de risipirile repetate, printre oameni si locuri straine! Ieri am revazut muntii dragi alaturi de varul meu, ratacit intr’o poveste polona, dintr’o pornire a sortii! Niciodata nu stii cum ajungi sa fii parte dintr’o lume la care nici nu ai visat.

Varu' si gaza lui Elena-Maria!

Legnica e un orasel trist, cu parfum industrial, o urma a locuirii germane si a indiferentei de dupa. Centrul e cuprins de febra renovarii, culorile vii contrasteaza cu rosul-aramiu al catedralelor ce se inalta amenintator spre cer. N’am sa reusesc niciodata sa inteleg de unde obsesia asta pentru monumental. Comparand bisericile romanesti, ortodoxe, cu catedralele de aici, te pierzi in amanuntele ce le diferentiaza!
Exploatarea minereului de cupru si obtinerea lui intr’un combinat situat in vestul orasului, alimenteaza bugetul administratiei locale si distruge sanatatea a aproape 100.000 de oameni. E un exemplu tipic al unor viziuni "egoiste" asupra dezvoltarii si extinderii unei regiuni, a unui oras!

Centrul Legnicei

Amintire intr-o rama din lemn de mesteacan!

Zori de zi incetosa’ti! Gramezi de nori cenusii rostogolesc care de fum trase de inorogi dezlantuiti. E imaginea diminetii din Vinera Patimilor. Pasii ne purtau mecanic spre autogara Legnica, de unde incepe spoiala vesela a ramei de mesteacan.

Mesteacanul se leaga de tot ce am vazut, venind incoace, in Legnica! Nu stiu daca sa’l innod de amintirile si nostalgiile mele sau sa’l plasez undeva in umbra cerului, ca un martor al povestilor ce se scriu in dansul leganat al vanturilor, ce insotesc aceste zile de primavara! Paduri albe, ganduri lenese, dureri surde ce storc lacrimi aprinse, muguri navalnici, priviri albastre, ochi rosu-sticlos, amalgam de imagini si trairi lipite de retina cu meticulozitate. Ce domneste deasupra tuturor, cu nepasare, e cerul vesnic!

Hipersensibilitatea ma arunca mereu pe cer, printre cioburi cu mesteceni si albastru, printre picaturi si cristale de viata searbada, dincolo de ce e luminos si trist, vested si crud, amar si dulce, intr’o labilitate ce te vlaguieste cu nenumaratele scenarii si piese, in care esti actor sau figurant, emotie sau zambet, tristete si traire... un alt exces de hipersensibilitate! In ochii mei mesteceni, in suflet „nebunia furtunii”!

Croidu-si drum printre localitatile, mai mult nemtesti prin constructii, dar poloneze prin atmosfera surda, autocarul gonea impins si de nestapanitul nostru dor de munte! Legnica, Zlotoryja, Jelenia Gora sunt lasate in urma, Karpacz fiind punctul final, poarta catre Parcul National Karkonoski (Karkonoski Park Narodowy). Aproape pustiu micul orasel! Stradutele priporoase, marcajele viu colorate, amestecul arhitectural, aleile pietruite cu granit, nelipsitul miros de carbune ars, te petrec pana spre intrarea parcului. Pana acolo, o oprire la Muzeul Jucariilor - cladirea galbuie, gratiile cu diverse forme si exponatele ce marcheaza trecerea timpului prin diverse locuri ale globului - este recomfortanta! Impresionant! Cateva dintre papusile de acolo mi’au amintit de emotia stranie simtita la vederea papusii Iuliei Hasdeu; ochi verzi, sticlosi, demonici!

Ne’am urmat drumul spre paradis pe banda albastra si poteca pietruita cu dale de granit. Cerul s’a deschis eliberand nalucile alburii ce goneau turbate pe intinsul orizont. Am fost putin jenat de descrierile explicite ale traseelor. Misterul si fascinatia aventurii sunt spulberate de nenumaratele panouri, indicatoare si panorame. Obiectivele atinse se dispun astfel: Bialy Jar (centrul, punctul de inceput pentru mai toate traseele din zona) – Kosciolek Wang (o frumoasa biserica evanghelica) – Stara Polana 1067 m (punct belvedere cu amenajari pentru odihna si relaxare; de aici se desprind alte trasee ) – Schronisko Samotnia (cabana/hotel situat/a langa un lac glaciar) – Strzecha Akademicka (a II a cabana) – Przelecz pod Sniezka sau Slaski Dom (Trecatoarea de sub Sniezka sau Cabana Sileziana) – Vf. Sniezka 1602 m (o cabana si o statie meteo la granita cu Cehia). In total cam 11, 2 km si un timp estimat de 4 ore si 10 minute.

Cabana Samotnia

Cabana Sileziana si Vf. Sniezka

Cu un gand de primavara infipt in tampla...

... asa mi’am petrecut saptamana asta!! Apatic, lipsit de ganduri, cuprins de bolnavicoasa astenie. Nu a observat nimeni? A navalit primavara!

Am scris trei randuri... fascinant! Mi’a trebuit jumatate de ora... Cateva ore le’am pierdut pe strada, cu ochii dupa primavara si ziduri din caramida. Sunt nascut primavara, am primavara in suflet si nu e ceva neobisnuit pentru mine, sa umblu cu un gand de primavara infipt in tampla. Sindromul migrenos se bucura si el de primavara, spulberandu’mi orice speranta de a zambi cerului. Albastrul sufletului meu paleste! Simti cum te usuci in toiul primaverii! Ciudat! Da’ nu asta e gandul cu care imi port primavara!

Gandul meu de primavara e hoinar! Acum e pe cararea spre Tisaru, acu’ e pe malul Bahluiului, acu’ zburda pe campul cu grau, verde crud, de la Nicoresti, apoi se furiseaza pe strada Sperantei spre Piata Rosetti, goneste nebun pe malul Bistritei, la poalele Cernegurei, apare aici in curtea castelului Wawel si sfarseste in tampla mea! Nu pot sa’l stapanesc! Cracovia nu e tocmai locul potrivit pentru a’ti alunga amintirile si a’ti frange dorul. Orasul in sine e o amintire!

Astazi, imi propusesem un circuit care sa evite centrul, sa descopere alte secrete, alte stradute, care sa adune alte amintiri, fotografii si ganduri. A fost atata liniste si atata primavara incat n’am indraznit sa fac poze. M’am simtit ca un profan! A ramas sa astept norii si sa o iau de la capat!