Legnica e un orasel trist, cu parfum industrial, o urma a locuirii germane si a indiferentei de dupa. Centrul e cuprins de febra renovarii, culorile vii contrasteaza cu rosul-aramiu al catedralelor ce se inalta amenintator spre cer. N’am sa reusesc niciodata sa inteleg de unde obsesia asta pentru monumental. Comparand bisericile romanesti, ortodoxe, cu catedralele de aici, te pierzi in amanuntele ce le diferentiaza!
Exploatarea minereului de cupru si obtinerea lui intr’un combinat situat in vestul orasului, alimenteaza bugetul administratiei locale si distruge sanatatea a aproape 100.000 de oameni. E un exemplu tipic al unor viziuni "egoiste" asupra dezvoltarii si extinderii unei regiuni, a unui oras!
Centrul Legnicei
Amintire intr-o rama din lemn de mesteacan!
Zori de zi incetosa’ti! Gramezi de nori cenusii rostogolesc care de fum trase de inorogi dezlantuiti. E imaginea diminetii din Vinera Patimilor. Pasii ne purtau mecanic spre autogara Legnica, de unde incepe spoiala vesela a ramei de mesteacan.
Mesteacanul se leaga de tot ce am vazut, venind incoace, in Legnica! Nu stiu daca sa’l innod de amintirile si nostalgiile mele sau sa’l plasez undeva in umbra cerului, ca un martor al povestilor ce se scriu in dansul leganat al vanturilor, ce insotesc aceste zile de primavara! Paduri albe, ganduri lenese, dureri surde ce storc lacrimi aprinse, muguri navalnici, priviri albastre, ochi rosu-sticlos, amalgam de imagini si trairi lipite de retina cu meticulozitate. Ce domneste deasupra tuturor, cu nepasare, e cerul vesnic!
Hipersensibilitatea ma arunca mereu pe cer, printre cioburi cu mesteceni si albastru, printre picaturi si cristale de viata searbada, dincolo de ce e luminos si trist, vested si crud, amar si dulce, intr’o labilitate ce te vlaguieste cu nenumaratele scenarii si piese, in care esti actor sau figurant, emotie sau zambet, tristete si traire... un alt exces de hipersensibilitate! In ochii mei mesteceni, in suflet „nebunia furtunii”!
Croidu-si drum printre localitatile, mai mult nemtesti prin constructii, dar poloneze prin atmosfera surda, autocarul gonea impins si de nestapanitul nostru dor de munte! Legnica, Zlotoryja, Jelenia Gora sunt lasate in urma, Karpacz fiind punctul final, poarta catre Parcul National Karkonoski (Karkonoski Park Narodowy). Aproape pustiu micul orasel! Stradutele priporoase, marcajele viu colorate, amestecul arhitectural, aleile pietruite cu granit, nelipsitul miros de carbune ars, te petrec pana spre intrarea parcului. Pana acolo, o oprire la Muzeul Jucariilor - cladirea galbuie, gratiile cu diverse forme si exponatele ce marcheaza trecerea timpului prin diverse locuri ale globului - este recomfortanta! Impresionant! Cateva dintre papusile de acolo mi’au amintit de emotia stranie simtita la vederea papusii Iuliei Hasdeu; ochi verzi, sticlosi, demonici!
Ne’am urmat drumul spre paradis pe banda albastra si poteca pietruita cu dale de granit. Cerul s’a deschis eliberand nalucile alburii ce goneau turbate pe intinsul orizont. Am fost putin jenat de descrierile explicite ale traseelor. Misterul si fascinatia aventurii sunt spulberate de nenumaratele panouri, indicatoare si panorame. Obiectivele atinse se dispun astfel: Bialy Jar (centrul, punctul de inceput pentru mai toate traseele din zona) – Kosciolek Wang (o frumoasa biserica evanghelica) – Stara Polana 1067 m (punct belvedere cu amenajari pentru odihna si relaxare; de aici se desprind alte trasee ) – Schronisko Samotnia (cabana/hotel situat/a langa un lac glaciar) – Strzecha Akademicka (a II a cabana) – Przelecz pod Sniezka sau Slaski Dom (Trecatoarea de sub Sniezka sau Cabana Sileziana) – Vf. Sniezka 1602 m (o cabana si o statie meteo la granita cu Cehia). In total cam 11, 2 km si un timp estimat de 4 ore si 10 minute.
Cabana Samotnia
No comments:
Post a Comment